Premisa fundamentală a acestor programe este întemeiată pe ideea că producţia vizuală în domeniul imaginii cromatice îşi legitimează statutul prin interacţiunea teoretică şi critică cu schimbările profunde (socio-economice, politice şi tehnologice) care determină cultura vizuală a începutului de mileniu III.
Imaginea cromatică a fost şi rămâne cea mai completă şi cea mai uzitată formă de expresie şi comunicare vizuală, ponderea ei actuală, covârşitoare în variante secvenţiale sau nonsecvenţiale, fiind una dintre caracteristicile fundamentale ale existenţei cotidiene.
Trăim într-o epocă a vizualului. Tehnicile şi tehnologiile de producere şi de reproducere a imaginilor s-au perfecţionat şi se perfecţionează în continuare într-un ritm accelerat, fiind asimilate în procesul de creaţie artistică în mod firesc, producând un efect de eliberare şi perfecţionare a expresiei artistice neîntâlnite în istoria civilizaţiei până în prezent. Studiul istoriei artelor ne demonstrează că nu a existat nici o epocă istorică în care artiştii, producători de forme şi imagini, să nu fi folosit toate mijloacele tehnice şi tehnologice cunoscute timpului lor.
Programul de studii de licenţă Arte Plastice – Pictură, precum şi programul de studii masterale intitulat Valori plastice şi reflexive ale imaginii în pictura contemporană îşi propun să conştientizeze mutaţiile survenite în procesul de creaţie artistică, formând profesionişti în artele vizuale capabili de a păstra şi cultiva valorile tradiţionale în pictură, de a sonda structurile arhetipale ale imaginii, dar şi de a asimila în creaţia artistică specificul noilor limbaje şi posibilităţi tehnologice, inclusiv limbajul informaţional.