IOAN TOHĂTAN
CURRICULUM VITAELISTA DE LUCRĂRI
PREZENTARE:
S-a născut la 06.01.1956 în Baia Mare și este absolvent al Facultății de Drept, Universitatea din București (1983), precum și a două cursuri masterale de drept privat din cadrul aceleiași universități.
A absolvit Școala Doctorală din cadrul Universității de Nord din Baia Mare, în 2010, primind titlul de doctor în științe umaniste. A început activitatea academică ca și cadru didactic asociat al Universității de Nord din Baia Mare, în anul 1999, iar din anul 2008 și pâna în 2021, a fost lector universitar titular la Universitatea Tehnică di Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, la disciplinele de drept, pe care le-a predat la specializările Asistență socială, Drepturile omului, Comunicare și relații publice, Jurnalism, Limbi moderne aplicate și Științe ecomomice.
A scris 5 cărți de specialitate juridică în domeniul asistenței sociale și psihologiei judiciare, precum și peste 25 de lucrări științifice în aceleași domenii, în prezent continuându-și activitatea în calitate de cadru didactic asociat.
A activat ca expert jurist în 14 proiecte europene, în calitate de membru fondator al Asociației Centrul de Cercetare și Formare al Universității de Nord din Baia Mare. A participat, ca profesor și expert juridic, la 10 conferințe internaționale în cadrul unor proiecte europene sau programe Erasmus+, în Portugalia, Franța, Cipru, Italia, Suedia, Danemarca, Polonia și Ungaria.
A fost membru al Senatului Universității Tehnice din Cluj-Napoca timp de 10 ani, în prezent fiind Senator de Onoare al aceluiași forum universitar. În perioada 1979-2009, a activat în sistemul judiciar, ca practician în activitatea de urmărire și cercetare penală.
Este deținător al Brevetului pentru Semnul Onorific În serviciul patriei, conferit prin Decretul nr. 838 din 2004 al Președintelui României și a primit Diploma de Onoare pentru profesionalismul, dăruirea și curajul demonstrate în combaterea traficului de droguri pe teritoriul României.
În anul 2015, a primit titlul de Profesor Bologna, din partea Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), în semn de prețuire, pentru întreaga sa activitate universitară, fiind considerat dascălul care depăşeşte graniţele disciplinei pe care o predă şi găseşte căi inedite pentru a se apropia de student, profesorul care reușeste să inspire și să stârnească interes prin metode de predare adaptate la nevoile și interesele studentului de azi.
Este membru al Comitetului Director al Asociatiei Centrului de Cercetare si Formare al Universitatii de Nord Baia Mare, membru in comitetul de redacţie al revistei Studia Universitatis Septentrionis Theologia Orthodoxa a Catedrei de Teologie şi Asistenţă Socială si colaborator al revistei Ortodoxia Maramureşană a Facultăţii de Litere – Departamentul de Științe Socio-umane, Teologie, Arte.
